Practicantii diverselor stiluri de karate, cunosc, cei mai multi, în linii mari istoria karate-ului. Ceea ce se stie este ca de fapt karate-ul, o disciplina martiala aparent japoneza, îsi are originile în insula Okinawa printr-un amalgam între stilurile autohtone de lupta destul de primitive si o mare varietate de stiluri chinezesti introduse în insula. Unele proveneau chiar de la celebrul templu Shaolin – centru faimos ce sta la originea multora dintre stilurile de wushu-kung-fu. În general este cunoscut faptul ca unii luptatori chinezi au stat o perioada în Okinawa unde au predat localnicilor arta lor.
          Astfel unul dintre cei mai cunoscuti maestri chinezi (Sifu) ce au predat în Okinawa a fost Kwang Shang Fu (jap. Ko Sho Kun sau Ku Shan Ku) cel care a lasat ca mostenire o kata celebra numita chiar Kunshanku, devenita apoi Kanku Dai si Kanku Sho în unele stiluri. Lui Lianguo (Ryo Ruko  jap.) este un alt expert chinez, se pare ca stia stilul “Cocorului” printre altele, care locuind în okinawa pentru o perioada l-a avut ca discipol pe Kanryo Higaonna, fondator al scolii Goju Ryu chiar daca acest nume i-a fost dat mai târziu de catre Chojun Miyagi. Acestia si alti experti chinezi aflati in Okinawa, si-au îndemnat discipolii sa mearga în China pentru a-si completa cât mai bine cunostintele în ceea ce priveste arta luptei. Astfel, cei mai multi maestri din Okinawa au petrecut lungi perioade de timp în China, perfectionând continuu stilurile lor de lupta.
        Toate acestea sunt în general cunoscute. Atunci oare de ce a fost nevoie de aceasta introducere?
Ceea ce poate frapa pe un cercetator pasionat al originilor artelor martiale este lipsa aparenta a unor documente, mai mult sau mai putin formale care sa contribuie la transmisia tehnicilor de la maestru la discipol – fapt comun în multe din scolile chinezesti de arte martiale. Si totusi aceste texte secrete au existat, transmise si pastrate cu multa atentie din generatie în generatie, chiar pâna în prezent.
Bubishi este poate unul dintre textele fundamentale ale artelor martiale din Okinawa – este vorba de vechiul Kenpo sau Okinawa To – De, primele forme din care au evoluat mai târziu ceea ce astazi cunoastem sub denumirea Karate – do. Bubishi sau în chineza Wu Pei Chi este un document extrem de vechi aparut în China undeva în perioada dinastiei Ming (1366-1644), în traducere:
bu – razboi, martial, luptator
bi – a cunoaste, a afla
shi – spirit, ambitie, intentie.

               Cartea se dovedeste a fi un veritabil manual al artei de a lupta cu mâinile goale structurata pe trei mari capitole. Unul contine o introducere în istoria stilului “Cocorul Alb”, un al doilea capitol prezinta un set de tehnici secrete de lupta, în forme directe, aplicate si ultimul capitol se refera la punctele vitale ale corpului omenesc. Asadar, o adevarata enciclopedie în domeniul artelor martiale ce s-a transmis de la maestrii chinezi pâna la cei din Okinawa unde a jucat un rol extrem de important în evolutia tehnicilor de Kenpo, To – de, Karate – Jutsu pâna la stilurile finisate pe care le cunoastem astazi chiar si cele aparute pe filiera japoneza Shotokan, Wado – ryu. Este interesant de remarcat ca practic toti maestrii din Okinawa îsi aveau propriul lor exemplar al lui Bubishi, de obicei copiat de mâna. Maestrul chinez Liu Lianguo se pare ca i-a lasat discipolului sau Kanryo Higaonna chiar propriul sau exemplar de bubishi .
Maestrul Kenwa Mabuni, fondator al stilului Shito – ryu Karate – do afirma ca propriul lui exemplar al textului secret bubishi este chiar o copie dupa cel pe care îl avea maestrul Ankon Itosu, fondator al curentului Shuri – Te. Maestrul Miyagi Chojun se pare ca a primit de la un maestru chinez aflat la Naha, în 1915, atât bubishi cât si un alt text secret legat de tehnica “Tigrului Negru”.
            Maestrul Kanbun Uechi, cel care a fondat Uechi Ryu Karate – do ca sinteza a trei stiluri de lupta asimilate de el în China în lunga perioada în care a ramas acolo, a explicat elevilor sai toate principiile continute în bubishi. Acestia au învatat atât tehnicile cât si teoria complexa a punctelor vitale din acest document secret. Interesant de remarcat faptul ca tehnicile din bubishi se refera la aplicatii ale stilurilor Cocorului, Tigrului, Dragonului, care sunt chiar cele trei stiluri studiate de Kanbun Uechi în China.
Cel care a facut public pentru prima oara acest document secret a fost maestrul japonez Tadahico Ohtsuka, 9 dan Goju Kensha. Acesta l-a publicat pentru prima oara în limba japoneza, traducându-l cu ajutorul unor maestrii din Okinawa chiar din limba okinawaiana. Aceasta se întâmpla la sfârsitul anilor ’70. Atunci multi maestrii din China, Taiwan, Hong Kong, Okinawa si-au dat seama ca poseda acelasi document, în ciuda unor mici modificari.
             Pâna atunci Bubishi nu fusese nici o data tiparit efectiv Transmisia se facea prin copiere manuala. Fiecare maestru putea adauga ceva, din propria experienta asupra celor scrise în bubishi. În acest fel au aparut diverse variante, care pastreaza totusi esenta originalului. Uneori chiar titlul a fost modificat pentru o mai buna pastrare a secretului.
             Revenind la textul efectiv al documentului, remarcam ca cele 48 de tehnici explicate nu au o denumire anume ci sunt desemnate chiar prin numere: fig 1, fig 2, … etc. Desenele sunt realizate în maniera orientala, tehnicile mai mult sugerate, unele amanunte lipsind chiar în explicatiile tehnice.  Textul nu se doreste a fi nici pe departe un manual de introducere în artele martiale, ci o posibila baza de întelegere a tehnicilor de arte martiale. Este vorba mai ales de aplicatii în lupta corp la corp, aproape uitate în karate-ul de astazi mai ales în forma sa sportiva. Putem regasi la un studiu atent chiea pentru întelegerea numeroaselor aplicatii ale vechilor kata din Okinawa preluate de taolu – urile chinezesti de wushu – kung – fu. Dincolo de loviturile comune aplicate cu bratele si picioarele, vechiul kenpo din Okinawa continea numeroase procedee de lupta corp la corp –tehnici articulare, prize, chei, proiectii si imobilizari. Aceasta tehnica de lupta corp la corp este un fel de ju-jutsu okinawaian, pastrat în secret de cei mai multi maestrii ce “dadeau” doar formele exterioare si doar aplicatiile evidente. Kata-urile vechi din Okinawa Kenpo, ce mai pot fi gasite si azi în unele stiluri de karate au si numeroase aplicatii de lupta corp la corp, numite uneori toide ( torite-jutsu în japoneza ).
              Studiul vechilor texte ale artelor martiale reprezinta un ajutor extraordinar pentru cât o mai buna si profunda întelegere a actualelor arte martiale.  Vechile texte “documente secrete” ale diverselor scoli contin în esenta nu doar simple tehnici ce trebuie copiate, ci ele dau numeroase sugestii de studiu personal pe baza unor principii fundamentale.